In procedura de mediere legata de custodia copilului, partile trebuie sa discute despre toate aspectele referitoare la acest subiect, aspecte care tin de drepturile si obligatiile lor ca parinti conform legii. Un aspect foarte important este pensia de intretinere datorata minorului.
Astfel cu ajutorul mediatorului parintii rezolva conflictele existente intre ei, conflicte care pot sa izvorasca din relatia lor sau din interese si dorinte contradictorii referitoare la copil. Acordul de mediere trebuie sa contina informatii clare referitoare la:
1. contributia fiecarui parinte la cresterea si educarea copilului (pensia de intretinere)
2. exercitarea autoritatii parintesti
3. domiciliul copilului,
4. programul de relatii personale ale parintele nerezident,
5. orice alte detalii particulare fiecarei situatii familiale.
Deciziile luate de parinti cu privire la punctele de mai sus trebuie sa respecte interesul superior al copilului.1. Banii sunt intotdeauna un subiect fierbinte, iar discutiile referitoare la cheltuielile necesare pentru asigurarea nevoilor unui copil in crestere nu fac exceptie. Dar mai intai sa vedem ce prevede legea cu privire la intretinerea copilului de catre parintii sai:
Art. 529
Cuantumul intretinerii
(1) Intretinerea este datorata potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui care urmeaza a o plati.
(2) Cand intretinerea este datorata de parinte, ea se stabileste pana la o patrime din venitul sau lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii si o jumatate pentru 3 sau mai multi copii.
(3) Cuantumul intretinerii datorate copiilor, impreuna cu intretinerea datorata altor persoane, potrivit legii, nu poate depasi jumatate din venitul net lunar al celui obligat.
Art. 530
Modalitatile de executare
(1) Obligatia de intretinere se executa in natura, prin asigurarea celor necesare traiului si, dupa caz, a cheltuielilor pentru educare, invatatura si pregatire profesionala.
(2) Daca obligatia de intretinere nu se executa de bunavoie, in natura, instanta de tutela dispune executarea ei prin plata unei pensii de intretinere, stabilita in bani.
(3) Pensia de intretinere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau intr-o cota procentuala din venitul net lunar al celui care datoreaza intretinere. Dispozitiile art. 529 alin. (2) si (3) raman aplicabile.
Art. 531
Modificarea si incetarea pensiei de intretinere
(1) Daca se iveste o schimbare in ceea ce priveste mijloacele celui care presteaza intretinerea si nevoia celui care o primeste, instanta de tutela, potrivit imprejurarilor, poate mari sau micsora pensia de intretinere sau poate hotari incetarea platii ei.
(2) Pensia de intretinere stabilita intr-o suma fixa se indexeaza de drept, trimestrial, in functie de rata inflatiei.
Intretinerea copilului este obligatia ambilor parinti, atat a parintelui rezident, cat si a parintelui nerezident. Parintele rezident (cel la care locuieste copilul) isi indeplineste aceasta obligatie prin asigurarea tuturor celor necesare traiului zilnic. Parintele nerezident isi poate indeplini aceasta obligatie de bunavoie, in natura, in cuantumul unei sume stabilite de parinti in functie de nevoile copilului. Adica se ocupa direct: ii aduce copilului de mancare, haine, jocuri si jucarii, caiete pentru scoala, plateste costul meditatiilor, cursurilor extra-scolare, in intregime sau jumatate alaturi de celalalt parinte, si asa mai departe. Daca parintele nerezident nu doreste sa se achite in acest fel de obligatia sa, atunci instanta il obliga la plata intretinerii in bani. Parintele nerezident transmite parintelui rezident aceasta suma de bani (pensia de intretinere), iar acesta din urma o foloseste pentru copil.
Diferenta fata de instanta care stabileste o suma fixa (indexabila trimestrial) este ca in mediere aceasta contributie poate fi extinsa ca sa includa: cheltuielile referitoare la educatie si pregatire profesionala in functie de varsta copilului (gradinita, scoala, facultate, post-universitara, etc), cheltuielile legate de ingrijirea medicala, cheltuieli legate de pregatire extra-scolara (meditatii, cursuri de engleza/fotbal/balet, etc), cheltuieli legate de vacante sau excursii in strainatate. De asemenea, avand in vedere faptul ca nevoile copilului se schimba pe masura ce creste, aceasta contributie trebuie sa fie flexibila si adaptabila.
2. Exercitarea autoritatii parintesti este realizata automat de catre ambii parinti, acestia fiind parinti custodieni. Acordul de mediere nu poate prevedea exercitarea autoritatii parintesti numai de catre unul dintre parinti, pentru ca exercitarea exclusiva a autoritatii parintesti (asa-numita custodie exclusiva) este o exceptie de la regula autoritatii in comun care nu poate fi hotarata decat de instanta in baza unor motive intemeiate dovedite cu probe.
3. Domiciliul copilului poate fi stabilit la unul din parinti sau la ambii parinti. In primul caz, parintele la care este stabilit domiciliul copilului prin buna intelegere cu celalalt parinte devine parinte custodian rezident. Parintele la care nu locuieste copilul este parinte custodian nerezident. In a doua situatie este vorba de custodia comuna fizica, adica minorul are domiciliu alternativ la ambii parinti, de obicei locuieste cate doua saptamani cu fiecare parinte la domiciliul lui. Mai multe detalii despre domiciliul alternativ le gasiti in articolul mediere-custodie-comuna.
4. Incepand cu 2011, nu mai exista program de vizita, ci program de relatii personale al parintelui nerezident cu copilul. Modalitatile prin care se realizeaza acest program sunt mult mai complexe decat programul de vizita. Asa cum spune si denumirea, scopul programului de relatii personale este de a continua sau dezvolta relatia de atasament si cunoastere reciproca dintre parintele nerezident si copilul lui. Legea 272/2004 a drepturilor copilului arata ce poate sa insemne un program de relatii personale:
Art. 15. – (1) In sensul prezentei legi, relatiile personale se pot realiza prin:
a) intalniri ale copilului cu parintele ori cu o alta persoana care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relatii personale cu copilul;
b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia;
c) gazduirea copilului, pe perioada determinata, de catre parintele sau de catre alta persoana la care copilul nu locuieste in mod obisnuit;
d) corespondenta ori alta forma de comunicare cu copilul;
e) transmiterea de informatii copilului cu privire la parintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a mentine relatii personale cu copilul;
f) transmiterea de catre persoana la care locuieste copilul a unor informatii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluari medicale sau scolare, catre parintele sau catre alte persoane care au dreptul de a mentine relatii personale cu copilul;
g) intalniri ale copilului cu parintele ori cu o alta persoana fata de care copilul a dezvoltat legaturi de atasament intr-un loc neutru in raport cu copilul, cu sau fara supravegherea modului in care relatiile personale sunt intretinute, in functie de interesul superior al copilului.
In mediere parintii pot stabili orice, atata timp cat aceasta intelegere este conform legii, toate nevoile copilului sunt acoperite, iar parintii accepta sa colaboreze si sa comunice.